Site icon

Firma Morani, concediată de Consiliul Județean Brașov. Constructorul ar fi trebuit să întrețină drumurile din zona Brașov-Zărnești-Bran

Consiliul Judeţean Braşov a reziliat contractul cu firma SC Morani Construct SRL, în baza căruia aceasta avea obligaţia să asigure întreţinerea curentă a drumurilor judeţene din zona Brașov – Zărnești – Bran. Pentru semna un contract cu o altă firmă, administrația județeană a lansat o nouă licitație. Până nu se va finaliza procedura de atribuire nu va avea cine să astupe o groapă sau să traseze un marcaj.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Szenner Zoltan, cel care la sfârșitul lunii iunie a preluat atribuțiile legate de administrarea drumurilor județene, a făcut acest anunț în cadrul ședinței de plen din 31 august.

Conform explicațiilor acestuia, decizia rezilierii contractului încheiat în baza acordului-cadru pentru lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară şi iarnă a drumurilor judeţene în perioada 2021-2025, a survenit atât ca urmare a neîndeplinirii de către prestator a obligaţiilor contractuale, în ciuda somaţiei transmise de autoritatea contractantă, cât şi în urma anulării de către bancă a garanţiei de bună execuţie pe care firma era obligată s-o deţină.

„Lucrările de reparații la toate drumurile județene sunt structurate pe 3 zone, Făgăraș, Rupea și Brașov, și se execută, pe baza unui Acord-cadru, cu trei prestatori care au depus oferte: Morani Construct, RS Activ și Diferit. Procedura este că anual, în luna noiembrie se solicită din nou oferte și se încheie contracte subsecvente cu valabilitatea de un an pentru fiecare zonă, cu prestatorul care depune oferta cea mai bună. Pe zona Brașov, pentru perioada noiembrie 2022-noiembrie 2023, contractul subsecvent pentru lucrările de reparații a fost câștigat de Morani. La foarte scurt timp după ce am preluat atribuțiile privind drumurile judeţene, am văzut că pe zona Brașov s-au executat prea puține reparații. Comanda pentru începerea reparațiilor a fost transmisă de la Consiliul Județean încă din data de 12.04.2023, însă din lucrările solicitate de Consiliul Județean, prestatorul executase doar un procent foarte mic. Am transmis atunci o somație pentru preluarea amplasamentelor lucrărilor, în caz contrar urmând să reziliem contractul. În urma somației transmise la sfârșitul lunii iunie, prestatorul s-a prezentat să preia amplasamentele, dar a formulat obiecții pe fiecare proces-verbal de preluare amplasament. Practic, din acel moment, în loc să trecem la treabă și să lucrăm, făceam ping-pong cu adrese, Consiliul Județean solicita să se înceapă lucrările, iar prestatorul formula obiecții. Nu se mai putea continua așa. Pe lângă toate acestea, am aflat că prestatorului i-a fost anulată garanția de bună execuție pentru contract. Nici după ce l-am notificat să reînnoiască garanția în termenul prevăzut în contract, prestatorul nu ne-a prezentat dovada constituirii garanției de bună execuție. În acest context, contractul nu mai putea fi derulat în mod legal, prin urmare rezilierea lui era o măsură obligatorie”, a explicat vicepreşedintele Szenner Zoltan.

Consiliul Județean i-a dat un document constatator negativ, constructorul l-a contestat

Oficialul judeţean a mai spus că „prin rezilierea contractului am rezolvat o parte a problemei, punând capăt colaborării cu un prestator care nu își îndeplinea obligațiile de a executa lucrările de reparații pe zona Brașov. O mențiune importantă: și în anul 2022 lucrurile s-au desfășurat în mod similar. Morani Construct a câștigat lucrările de reparații pe zona Brașov și s-a ajuns la rezilierea contractului pentru nerealizarea lucrărilor de reparații necesare. La reziliere, Consiliul Județean i-a dat un document constatator negativ, pe care însă firma l-a contestat în instanță și, până la o hotărâre judecătorească definitivă, a putut participa și la următoarea procedură de achiziție”.

În urma rezilierii contractului cu SC Morani Construct SRL, administraţia judeţeană a solicitat oferte de preț de la ceilalți doi prestatori din Acordul-cadru, RS Activ SRL şi Diferit, însă fără succes. Respectivele firme nu au depus oferte, astfel încât administraţia judeţeană a reziliat și Acordul-cadru pe zona Brașov.

„Degeaba avem încheiat un Acord-cadru pe zona Brașov cu 3 prestatori, dacă nu avem cu cine repara drumurile! E clar că acest acord nu mai este funcţional și trebuia să găsim urgent o altă soluție. Ne pare rău că s-a ajuns aici, dar uneori este nevoie de măsuri și decizii ferme pentru a rezolva o problemă. Iar repararea drumurilor nu poate să aștepte”, a precizat vicepreşedintele CJ Braşov.

Mai departe, conducerea CJ a luat decizia de a organiza o procedură simplificată pentru achiziția serviciilor de reparare și marcare a drumurilor din zona Brașov pe perioada rămasă din acest an și pentru anul viitor, precum și pentru lucrările de deszăpezire din iarna 2023-2024.

Executivul CJ a realizat evaluarea urgentă a lucrărilor de reparații care se mai pot executa în acest sezon, a prospectat piaţa în vederea actualizării prețurilor şi a elaborat caietului de sarcini. În 30 august, documentația pentru procedura de achiziție a fost încărcată în sistemul electronic de achiziţii publice.

„Vom invita cât mai multe firme să participe la licitație. Pentru a putea efectua cât mai multe reparații anul acesta, am stabilit termenele cele mai scurte pe care ni le permite cadrul legislativ. Va trebui să avem cu toții răbdare, dar am încredere că așa cum am găsit soluții pentru alte probleme care păreau de nerezolvat, vom găsi și aici”, a încheiat vicepreşedintele Szenner Zoltan.

Exit mobile version