Primăria comunei Buneşti nu a găsit o sursă de finanţare pentru reabilitarea, conform cerinţelor UNESCO, a străzii principale din satul Viscri, cea pe care se află şi casa în care locuieşte Regele Charles al III-lea în timpul vizitelor sale în România, din cauza costurilor ridicate ale proiectului.
“Am depus un proiect pentru un drum intravilan, este vorba despre drumul principal care merge de la intersecţia cu DJ 104 L – Buneşti-Viscri-Dacia până la capătul satului. Este strada pe care se află şi casa în care vine Regele Charles al III-lea, o stradă care duce spre Cetatea Viscri şi Biserica Ortodoxă din 1919. Toată localitatea este cuprinsă în patrimoniul UNESCO – la început a fost Biserica Fortificată, după aceea s-a extins în tot perimetrul, în tot intravilanul localităţii. Astfel, noi trebuie să ne conformăm normelor UNESCO. Proiectul nostru prevede pavarea străzii cu piatră de râu secţionată şi a fost evaluat, la nivelul anului 2021, la suma de 17 milioane de lei fără TVA (undeva peste 3,5 milioane de euro). Din fonduri naţionale nu am găsit finanţare, dar nici pe fonduri europene. Sperăm să se deschidă noi linii de finanţare ca să ne putem încadra şi să puteam accesa fonduri pentru această stradă de peste 1 kilometru”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Buneşti, Mircea Pălăşan.
Edilul a spus că în sat a fost introdusă apa şi canalizarea, singurul obiectiv rămas neamenajat fiind acest drum.
Primarul a precizat că, întrucât Viscri are statutul de sit rural UNESCO, inclusiv porţiunea de 800 metri din Drumul Judeţean 104 L Buneşti-Dacia, care traversează satul, a fost realizată din pavele abnorme din bazalt în intravilanul localităţii, fapt ce a impus o restricţie de viteză de 25 km/h.
După primele vizite ale prinţului Charles, în anii ’90, actualmente Regele Charles al III-lea, a arătat primarul, satul Viscri s-a dezvoltat tot mai mult, în special pe partea de turism şi gastronomie, în toată comuna Buneşti fiind înfiinţate 45 de spaţii de cazare şi puncte gastronomice locale.
“După ’90, localitatea Viscri avea în jur de 650 de persoane, etnicii germani au migrat în Germania şi au rămas în jur de 450 de persoane. Locuinţele au fost lăsate în custodia oamenilor, după aceea s-a mai populat din exterior şi s-au făcut pensiuni. Din punct de vedere financiar nu sunt probleme. Avem mai mulţi turişti decât poate să ducă localitatea şi, în ultimul timp, turismul a ajuns cam de masă”, a precizat primarul, citat de Agerpres.