Consiliul Județean Brașov a aprobat miercuri o hotărâre privind prelungirea contractului cu o casă de avocatură, SCA Nemeş Voicu Bilan, duma ce urmează a fi achitată de administrația județeană fiind de 30.000 lei, pentru 55 de ore.
Conform proiectului, asistența juridică este contractată pentru recuperarea unor sume datorate de Gotic SA, firma fostului deputat Ion Diniță.
Mai exact, în hotărârea de Consiliu Județean se arată că „în cadrul dosarului menţionat, în Tabelul definitiv al creanțelor societății Gotic SA publicat la data de 1 februarie 2021, Județul Brașov a fost înscris cu creanța definitivă în cuantum de 43.215.666 lei. Cu toate acestea, la data de 29 iunie, în BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvență, n.r.) a fost publicat de către lichidatorul provizoriu Tabelul definitiv consolidat al creanțelor înregistrate împotriva Gotic SA. În cuprinsul acestuia, creanţa UAT Județul Braşov a fost redusă, respectiv din 43.215.666 lei a fost admis doar cuantumul de 2.017.819 lei (diferența fiind de 41.197.847 lei). Justificarea a fost legată de soluţionarea definitivă a dosarului penal, în sensul că pe latură civilă, societăţii Gotic SA nu i s-a atras răspunderea pentru nicio sumă. De asemenea, a fost inclusă în Tabelul definitiv o creanță aparținând creditoarei BCR SA rezultată din continuarea activității Gotic SA, cu natură de creanţă garantată, în cuantum de 2.454.343 lei (suplimentar creanței garantate de 7.056.258 lei), având așadar în total la acest moment 29,45% din totalul masei credale. Includerea acestei creanţe a BCR SA apreciem că nu este realizată cu respectarea prevederilor legale, respective nu se justifică calificarea ca și creanţă garantată”.
Suma ce trebuie recuperată de la Gotic reprezintă prejudiciul calculat de instanțe, în urma unor procese prin care au fost condamnați pentru fapte de corupție fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, dar și Ioan Diniță și alți inculpați.