Site icon

Cum s-a strecturat „Excess”-ul în peisajul cultural al Brașovului. Ce explicații au dat reprezentanții Consiliului Județean și Primăriei Brașov referitor la expoziția de la Centrul Cultural Apollonia

Expoziția „Excess” a artistului brașovean Virgilius Moldovan, la Centrul Cultural Apollonia (fosta Bancă Săsească, de pe strada Republicii), a stârnit numeroase controverse în spațiul public brașovean. Lucrările sunt destul de greu de digerat și nu de puține ori obiectele au fost catalogate de brașoveni drept „oribile”, „dezgustătoare, „hidoase”, oamenii au spus câ seamănă cu niște „cadavre aduse de la morgă” sau că promovează pedofilia (referirea fiind făcută la o lucrare în care și-a găsit locul o păpușă gonflabilă de mici dimensiuni). De cealaltă parte, apărătorii spun, în esență, că sunt obiecte de artă într-o expoziție, unele greu de înțele, într-adevăr, dar care scot la lumină ce este „înăuntrul fiecăruia”.

Expoziția în cauză este inclusă în agenda evenimentului Bienala Albastră, eveniment care a obținut, în urma unor competiții de proiecte, cofinanțări atât de Primăria Brașov, cât și de Consiliul Județean Brașov. Reprezentanții ambelor instituții au evitat să se pronunțe asupra calității lucrărilor și au spus că proiectele pentru care au fost acordate finanțările au fost evaluare de specialiști în domeniul culturii.

Pe de altă parte, la momentul când li s-a cerut un punct de vedere cu privire la expoziţie şi controversele create, reprezentanţii ambelor instituţii administrative au recunoscut că nu erau la curent cu conţinutul acesteia.

„Am apelat la trei specialiști în artă pentru a selecta proiectele ce urmau a beneficia cofinanțare prin programul Consiliului Județean Brașov. În momentul în care au fost aprobate finanțările, în cazul unor proiecte, nu erau stabiliți toți artiștii”, a declarat Toaso Imelda, director executiv în cadrul Consiliului Județean Brașov.

„Lucrările amplasate în diferite spații publice din municipiul Brașov fac parte din Bienala Albastră, cel mai mare eveniment dedicat artelor vizuale din regiunea centru a României. Bienala albastră este un proiect cultural organizat o dată la doi ani, de către Asociația Culturală Artessentia, proiect finanțat de Consiliul Judeţean Braşov şi cofinanţat de Primăria Municipiului Brașov. Proiectul include peste 1.000 de opere de artă, expuse în 24 de locații din oraș, și selectate de curatorii Asociației Artessentia. Cu titlu de clarificare privind desfășurarea evenimentelor culturale finanțate de Municipiul Brașov, Consiliul Local Brașov aprobă Ghidul și criteriile de finanțare, iar comisia de evaluare formată din 3 consilieri locali și 4 experți independenți evaluează și notează proiectele culturale depuse”, a declarat viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, mulţumindu-se să transmită doar ceea ce se ştie deja – şi anume că Municipalitatea are un buget de finanţare a evenimentelor culturale.

Altfel spus, din declarațiile instituțiilor finanțatoare putem trage concluzia că respectiva expoziție a trecut neobservată în condițiile în care, cel mai probabil, dosarul depus de solicitant, Asociația Artessentia, a fost unul consistent.

Indiferent de opiniile apăratorilor și criticilor, cert este că expoziția în cauză nu încântă simţurile, în majoritatea cazurilor (dacă e să judecăm după primele reacții), ci produce, mai degrabă, dezgust. Că acest disconfort face parte sau nu din misiunea artei, nu ne putem pronunţa, nefiind critici de artă.

Pe de altă parte, cel mai pobabil, expoziția va rămâne până la finalul Bienalei Albastre, însă, pe viitor, poate că în momentul în care sunt analizate proiectele, ar trebui ca specialiștii care le evaluează să iasă puțin din universul sofisticat al artei şi să se pună și în pielea oamenilor simpli, care se uită la o lucrare. Cel puţin asta spun oamenii neobişnuiţi cu acest tip de artă.

Nu în ultimul rând, ar fi de preferat ca cei care finanţează proiectele culturale din bani publici, prin ghidurile lansate anual, să aplice şi în aceste cazuri acelaşi tratament ca în cazul Târgului de Crăciun, de exemplu. Pentru acest eveniment, în fiecare an, antreprenorii şi meşteşugarii care vor să închirieze căsuţe în Piaţa Sfatului, sunt obligaţi să transmită dinaninte Primăriei Braşov, fotografii cu produsele sau piesele de artă pe care le vor expune.

Exit mobile version