Trei percheziţii au avut loc luni dimineaţă, în Braşov, la sediul unei unităţi de învăţământ particulare, cel al unei fundaţii şi la domiciliul unei persoane fizice, într-un dosar de luare şi dare de mită. Cinci persoane au fost duse la audieri.
”În această dimineaţă – 16.10.2023, începând cu orele 07:00, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, poliţişti din cadrul I.P.J. Braşov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic Braşov efectuează un numar de 3 perchezitii domiciliare în municipiul Braşov, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni de luare de mită şi dare de mită”, anunţat luni dimineață IPJ Braşov.
Cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziţie domiciliară – vizând sediul unei unităţi de învăţământ particulare, cel al unei fundaţii şi domiciliul unei persoane fizice – se urmăreşte identificarea şi ridicarea de mijloace de probă – înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidenţe personale, sume de bani – ce urmează a fi administrate în probatoriu pe parcursul urmăririi penale, au anunțat autoritățile.
Acţiunea beneficiază de suportul tehnic de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.