Având în vedere că zilele viitoare vor fi libere, transportul în comun din zona metropolitană se va desfășura după un program special.
Astfel, potrivit anunțului RATBV, joi, 30 noiembrie 2023 vor fi respectate orare specifice unei zile de duminică, cu mențiunea că RATBV va suplimenta numărul de mașini de pe 14 trasee urbane ce asigură legătura cu centrul orașului, după orele 14.00.
Vineri, 1 decembrie 2023 vor fi respectate orarele specifice unei zile de duminică.
Sâmbătă, 2 decembrie 2023, mijloacele de transport în comun vor respecta orare specifice unei zile de sâmbătă.
Duminică, 3 decembrie 2023, transportul în comun se va desfășura conform unei zile de duminică.
Cum se va circula în timpul paradei din 1 Decembrie
RATBV a anunțat că își adaptează programele și unele trasee de transport pentru data de 1 Decembrie 2023 la condițiile în care pe Bulevardul Eroilor din centrul municipiului Brașov va avea loc o paradă militară. În intervalul 10.00 și aproximativ 13.00, circulaţia mijloacelor de transport în comun ce deservesc mai multe linii va fi modificată sau suspendată.
“Astfel, începând cu orele 10.00 niciun mijloc de transport nu va mai intra în capătul de linie Livada Poștei, excepție făcând doar autobuzele de pe linia 20, ce vor avea acces până la 11.50. În aceste condiții, de la orele 10.00 și până la aproximativ orele 13.00, circulația autobuzelor și troleibuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 34B, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic”, a precizat directorul general al RATBV, Marian Geman.
De asemenea, vor mai surveni și următoarele modificări:
– între orele 10.00 și aproximativ 13.00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;
– în același interval orar autobuzele de pe liniile 24 și 28, pe sensul de deplasare spre centrul orașului, vor parcurge traseul: Bartolomeu – strada Avram Iancu – strada A. I. Cuza – Bdul. Iuliu Maniu – strada Lungă, fără a mai intra prin capătul de linie Livada Poștei;
– între orele 10.00 și aproximativ 13.00, autobuzele de pe linia 50 vor circula exclusiv pe tronsonul cuprins între capătul de linie Pietrele lui Solomon și giratoriul de la Maternitate;
– între orele 10.00 și aproximativ 13.00, autobuzele de pe linia 14, pe sensul de deplasare spre centrul orașului, vor circula de la intersecția străzilor Carierei și Cărămidăriei pe următorul traseu: Cărămidăriei – Șoseaua Cristianului – Strada Stadionului – Avram Iancu – A. I. Cuza – Iuliu Maniu – Lungă, fără a mai intra prin capătul de linie Livada Poștei, iar pe sensul spre Bartolomeu va circula pe traseul obișnuit de pe strada Lungă – giratoriu Bartolomeu – Carierei;
– circulația autobuzelor de pe linia 20 din Livada Poștei va fi sistată doar între orele 11.50 și aproximativ 13.00, ultima plecare fiind la 11.50. Din Poiana Brașov nu se va realiza plecarea programată la 12.30.
între orele 10.00 și aproximativ 13.00, autobuzele de pe linia A1 nu vor mai intra prin Livada Poștei, urmând să circule, pe sensul de deplasare spre Gară pe un traseu deviat: Aeroport – Municipal – Griviței – Hidro A – Gară. A1 nu va deservi stațiile Biserică Bartolomeu și Livada Poștei. Pe sensul de deplasare spre Aeroport nu va fi atins terminalul Livada Poștei, călătorii putându-se îmbarca din stația Astra.