Compania aeriană Dan Air va renunța la cursele de pe Aeroportul Internațional Brașov. Firma a anunțat că din 13 noiembrie, cursele de la Brașov se vor opera conform programului, cu decolare și aterizare de pe Aeroportul Bacău. Apoi, din 11 decembrie, Dan Air va muta complet operațiunile pe Aeroportul din Bacău.
Dan Air a motivat decizia prin faptul că „orarul redus de funcționare al aeroportului (de la Brașov, n.r.) și lipsa dotărilor corespunzătoare ne-au pus de multe ori în situația de a ateriza în alte orașe, lucru care a produs întârzieri și mult disconfort pentru voi, pasagerii”.
Dincolo de acest motiv oficial, nu este exclus ca Dan Air să fi obținut condiții mult mai bune la Bacău, poate chiar subvenții. De altfel, în 29 septembrie 2023, Consiliul Județean Bacău a aprobat 𝗦𝗰𝗵𝗲𝗺𝗮 𝗱𝗲 𝗮𝗷𝘂𝘁𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗺𝗶𝘀 pentru susținerea operatorilor aerieni pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, alocând în acest sens un buget total de 600.000 de euro. Banii vor fi folosiți pentru susținerea a trei companii aeriene, iar fiecare dintre ele ar urma să primească maxim 200.000 de euro, începând cu trimestrul 4 din 2023.
În prezent, Dan Air operează curse pe rutele Brașov – Stuttgart – Nurnberg, Brașov-Munchen-Bruxelles, Brașov – Barcelona – Madrid, Brașov – Londra, Brașov – Dublin și Brașov – Valencia.
Programul Aeroportului Braşov va fi prelungit la 16 ore, dar din 2024
Programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore, în intervalul orar 07:00-23:00, dar abia începând cu data de 15 ianuarie 2024, după cuma anunţat Consiliul Judeţean Braşov. Această decizie a fost convenită de comun acord, în cadrul unei întruniri care a avut loc luni, 30 octombrie, la sediul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA, în prezenţa oficialilor braşoveni şi a conducătorilor autorităţilor care reglementează domeniul aeronautic în ţara noastră.
Programului de zbor al aeroportului a fost, până acum, principalul motiv de neînţelegeri dintre Regia Aeroportul Internaţional Braşov şi operatorul aerian Dan Air, care ar fi dorit ca modificarea să fie făcută mai devreme, astfel încât şi activitatea sa fie mai profitabilă.