Site icon

DNA solicită urmărirea penală pentru Cîţu (PNL), Vlad Voiculescu (USR) şi Ioana Mihăilă (REPER), într-un dosar privind achiziţiile de vaccinuri COVID

Fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştrii ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, au intrat în vizorul DNA pentru abuz în serviciu, în cazul achiziţiilor de vaccinuri împotriva COVID-19.

“În conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, forma participaţiei penale fiind autoratul şi, respectiv, complicitatea”, informează un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

„Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, mai arată procurorii.

DNA a adăugat că „persoanele faţă de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”.

Ioana Mihăila

Vlad Voiculescu dă vina pe PSD şi pe fostul premier şi sugerează că este un dosar intenţionat lansată înainte de o perioadă electorală

„Pe 21 septembrie 2021 spuneam că o anchetă privind achiziţia de vaccinuri în România este binevenită. În primul rând, pentru că un moment critic pentru România şi sănătatea publică a fost transformat într-un spectacol de atacuri politice în ultimii doi de ani de PSD. Reamintesc că vaccinarea anti-COVID a fost în subordinea premierului în perioada pandemiei, nu a ministrului Sănătăţii: e vorba de faimosul comitet de vaccinare condus de dl. Gheorghiţă care îi raporta ministrului Apărării Ciucă şi premierului Cîţu. Alocările de cantităţi pentru statele membre au fost stabilite în cadrul unui contract comun de achiziţie al Comisiei Europene cu furnizorii, în principal pe criteriul populaţiei”, a scris Vlad Voiculescu, joi pe Facebook.

El a mai spus că „deciziile privind achiziţia de vaccinuri au fost luate exclusiv de premierul de la acea vreme”.

Foto: g4media.ro

„Există înregistrări ale şedinţelor de Guvern şi documente care probează că premierul şi-a asumat aceste decizii. Cu toate că nu am fost de acord cu toate deciziile luate de cei care aveau în coordonare vaccinarea (ex: prioritizarea «specialilor», centrele secrete pentru «speciali», falsificarea indicatorilor, comunicarea campaniei de vaccinare etc.) şi este de notorietate că am fost şi dat afară din Guvern pentru asta, trebuie spus că cantitatea de doze achiziţionate a constituit o decizie de oportunitate în condiţii de incertitudine privind disponibilitatea producţiei, evoluţia tulpinilor, necesitatea re-vaccinării”, a completat Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătăţii a mai spus că „sunt desigur semne de întrebare, cum o decizie executivă unde nu cunosc să existe vreo urmă sau vreun element de corupţie şi care nici măcar nu îmi aparţine, face înainte de o campanie electorală subiectul unei acţiuni penale”.

Cîţu va demisiona din grupul parlamentarilor PNL

În ceea ce îl priveşte pe fostul premier Florin Cîţu, care acum deţine un mandat în Parlamentul României, liderul PNL Nicolae Ciucă a anunţat că acesta îţi va da demisia din grupul aleşilor liberali.

”În momentul în care vom primi documentele de solicitare din partea DNA am obligativitatea, în calitate de preşedinte al Senatului, să convoc de îndată Biroul Permanent şi, în baza analizei şi deciziei Biroului Permanent, documentele să fie înaintate către Comisia Juridică, comisie care va analiza documentele, va întocmi un raport, iar raportul va merge spre aprobare în plenul Senatului şi în plenul Senatului, desigur, vom proceda cum am procedat şi până acum, acordând votul nostru pentru a lăsa justiţia să îşi facă datoria”, a declarat, joi seară, la Digi 24, Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă senatorii liberali vor vota toţi pentru ridicarea imunităţii fostului preşedinte al PNL, actualul lider al formaţiunii a răspuns: ”Da!”.

Exit mobile version