Site icon

Semafor nou în cartierul Tractorul din Brașov. Urmează alte sistematizări în zonă

De marți, 21 noiembrie, șoferii care ajung la intersecția străzilor Ioan Socec și 1 Decembrie 1918 din cartierul brașovean Tractorul trebuie să stea la semafor. Noul semafor, a argumentat Primăria Brașov, asigură pe toate direcțiile de mers, inclusiv spre zona de case de pe str. 1 Decembrie, unde se putea ajunge destul de greu înainte de instalarea echipamentului.

Reprezentanții municipalității brașovene au anunțat că aceasta e doar o etapă a planului de fluidizare a traficului din acest cartier, pentru că în perioada următoare vor fi optimizate ieșirile în strada 13 Decembrie de pe străzile Ștefan Baciu și Ioan Popasu. În acest mod, Primăria Brașov speră ca traficul din zona nouă a cartierului Tractorul să fie descongestionat, dar și să reducă numărul de accidente.

Exit mobile version