Conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav speră să acopere cât mai repede golul lăsat de plecarea la Bacău a companiei Dan Air și poartă discuții cu alți operatori aerieni pentru operaționalizarea unor noi rute. De altfel, miercuri, directorul Aeroportului Internațional Brașov, Alexandru Anghel, a declarat că plecarea Dan Air ar putea fi considerată „o situație de criză”, dar, a continuat el, „este o situație care ar putea fi controlabilă. Credem că avem capacitatea să deservim companiile aeriene”.
Astfel, el a anunțat că în această perioadă se poartă discuții cu mai multe companii aeriene, pentru iar unele chiar sunt interesate să își deschidă bază la Brașov.
Însă, potrivit directorului Aeroportului Internațional Brașov, discuțiile sunt destul de complicate, pentru că operatorii au nevoie de un program de zbor extins.
„Avem discuții cu Fly Lili, care vor avea bază la Brașov. Ei vor opera pentru început zboruri către Munchen și Stuttgart. Avem discuții cu o companie pentru ruta Brașov – Paris, aceasta urmând a fi operațională din primăvară. În același timp, avem discuții și pentru asigurarea unor zboruri către Palermo și Bari. De altfel directorii aeroporturilor din Italia ne-au oferit tarife foarte bune și sunt dispuși să ne ajute în acțiunile de marketing”, a declarat Anghel.
Pe de altă parte, directorul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a spus că până la finalul lunii octombrie au fost înregistrați 61.313 de pasageri. De asemenea, o dată la două zile sunt și zboruri militare.