Site icon

Ape tulburi în USR Brașov? Consilierii județeni USR s-au împotrivit alocării sumei de 40.000 de lei către Primăria Victoria

Consiliul Județean Brașov a împărțit joi, într-o ședință de îndată, suma de 2.032.980 lei către primăriile din județ din cota de 6% din impozitul pe venit virată de la bugetul de stat. Cum suma era destul de mică, iar dacă se împărțea egal se ajungea la aproximativ 35.000 de lei pentru fiecare primărie, la propunerea conducerii Consiliului Județean Brașov, banii au fost repartizați către 18 primării cu probleme, niciuna dintre cele beneficiare nefiind condusă de un primar USR.

Unul dintre consilierii județeni USR, Emanuel Dobrinoiu, a solicitat clarificări, cerând să-i fie prezentate criteriile care au stat la baza selecției celor 18 unități administrativ teritoriale, dar a reclamat și faptul că aleșii din acest partid nu au fost invitați la discuțiile în care a fost făcută distribuirea banilor.

„Banii au fost alocaţi strict pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii. Criteriile au fost îndeplinite de 18 dintre cele 38 de primării care au solicitat bani de la Consiliul Județean Brașov (…) Să înțeleg că, așa cum am discutat și înaintea ședinței, doriți o alocare pentru orașul Victoria (condusă de primarul USR Camelia Bertea – n.r.)”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică.

Soluția a venit din partea PSD. Mai exact, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Ciprian Sterpu a anunțat că a primit un mesaj privat din partea liderului Grupului PSD din Consiliul Județean Brașov, Adrian Iatan, care a propus diminuarea sumelor pentru primăriile Codlea, Hălchiu, Tărlungeni și Vulcan, iar suma economisită să fie repartizată Primăriei Victoria. Propunerea lui Iatan a fost transformată în amendament de Ciprian Sterpu.

Când hotărârea cu modificarea propusă de Iatan a fost supusă aprobării Consiliului Județean Brașov, aleșii județeni ai USR s-au abținut, iar potrivit legislației, opțiunile lor au fost contabilizate ca voturi „împotrivă”. Ei nu au motivat acest vot, care, în final, a însemnat nealocarea vreunui leu către Victoria, la această rectificare.

Pe de altă parte, cel mai probabil, prin propunerea lui, Adrian Iatan le-a stricat planul aleșilor USR: dacă Primăria Victoria nu primea bani, consilierii USR Brașov aveau un nou motiv de victimizare pe rețelele de socializare.

Ce sume au primit primăriile:

  1. Codlea – 130.530 lei (inițial 140.530 lei);
  2. Rupea – 169.400 lei;
  3. Augustin – 11.000 lei;
  4. Budila – 50.770 lei;
  5. Cincu – 200.000 lei;
  6. Crizbav – 67.000 lei;
  7. Dumbrăvița – 44.040 lei;
  8. Fundata – 44.040 lei;
  9. Hârseni – 84.700 lei:
  10. Hălchiu – 130.000 lei (inițial 140.000 lei);
  11. Părău – 16.940 lei;
  12. Poiana Mărului – 200.000 lei;
  13. Prejmer – 329.750 lei;
  14. Sâmbăta de Sus – 25.410 lei
  15. Șercaia – 84.700 lei;
  16. Tărlungeni – 190.000 lei (inițial 200.000 lei);
  17. Ungra – 84.700 lei;
  18. Vulcan – 130.000 lei (Inițial 140.000 lei);
  19. Victoria – 40.000 lei (sumă alocată prin amendament).
Exit mobile version