Site icon

FOTO. După câteva sute de ani în care a stat sub tencuială, o pictură din Biserica Fortificată Codlea poate fi admirată de vizitatori. Lăcașul de cult a fost reabilitat cu bani europeni

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Codlea și-a recăpătat o parte din strălucirea de odinioară în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Își va primi enoriașii și turiștii în straie noi, urmând să desfășoare aici atât evenimente religioase, cât și concerte de orgă, expoziții și diverse activități care să pună în valoare monumentul reabilitat.

Biserica a fost construită în secolul al XIII, inițial fiind biserică catolică. Apoi, de-a lungul secolelor, a avut parte de o serie de intervenții. De altfel, una dintre ele a fost acoperirea cu tencuială a picturilor, după ce biserica a devenit evanghelică, lucru care s-a întâmplat după Reforma din secolul al XVI-lea.

Acum, prin proiectul de reabilitare, de pe un perete pictat de lângă altar a fost înlăturată tencuiala, astfel că, după sute de ani, cei care intră în lăcașul de cult pot vedea picturile. Aceasta este cea mai mare porțiune de perete pictat ce a fost descoperită, pentru că în biserică mai sunt câteva porțiuni de pe care a fost dată jos tencuiala aplicată după Reformă.

Punerea în valoare a acestor picturi face parte dintr-un proiect mai amplu de reparare, conservare și introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Codlea, pentru care Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice a obținut o finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Lucrările de reabilitare și conservare au fost finalizat în luna decembrie a acestui an, după aproape 10 ani de demersuri și lucrări.

Proiectul a avut o valoare totală de aproximativ 3,197 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 3,076 milioane lei a reprezentat finanțare nerambursabilă, iar valoare neeligibilă 120.502,24 lei.

10 ani de muncă

Demersurile pentru obținerea banilor europeni au început în anul 2014, iar contractul de finanțare a fost semnat în anul 2017. Au urmat apoi alte proceduri birocratice, inclusiv trei licitații de lucrări pentru stabilirea unui constructor. Contractul a fost atribuit unei firme din Cristuru Secuiesc în anul 2020, iar lucrările realizate de aceasta au fost recepționate în 28 decembrie 2023.

Au fost realizate lucrări la biserică, la turn și la anexe, executându-se reparațiile necesare și finisajele interioare și exterioare care să pună în valoare monumentul de patrimoniu. Intervențiile mai importante au fost consolidările de planșee, înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate, repararea fisurilor și crăpăturilor de zidărie, desfacerea și refacerea tencuielilor degradate, realizarea zugrăvelilor interioare și exterioare. Au fost realizate reparațiile necesare la astereală, revizuirea învelitorii de țiglă solzi la biserică și înlocuirea învelitorii din tablă zinc la turn. Toate elementele din lemn au fost protejate cu soluții împotriva atacului biologic, în interiorul bisericii a fost reabilitată instalația electrică și a fost montată o instalație de detecție incendiu echipată cu centrală și detectoare de fum. A fost realizată o instalație de paratrăsnet nouă.

În cadrul anexelor au fost realizate grupuri sanitare care vor deservi și persoanelor cu dizabilități care vizitează obiectivul. Au fost realizate reparații la tencuieli și zugrăveli exterioare, reparații la tâmplăria de lemn (uși).

După ce a fost făcută recepția, Elena Curcean, care face parte din echipa de implementare a proiectului, a amintit că acest proiect a fost o inițiativă a preotului Andreas Hartig, fost prrot paroh la Codlea.

„Ne bucurăm că am ajuns în această zi, la capătul unui proiect care a început practic în 2014, odată cu inițiativa preotului Andreas Hartig, sprijinit de Consistoriul Superior, prin care s-a analizat posibilitatea accesării de fonduri europene nerambursabile prin POR 2014-2020 (…). Mulțumim tuturor actorilor implicați în realizarea, implementarea și reușita finalizării acestui frumos și dificil proiect”.

75.000 de euro, sprijin din partea Primăriei Codlea

Finalizarea proiectului a fost așteptată cu nerăbdare de Biserica Evanghelică din Codlea, preotul Danielis Mare precizând că „o etapă foarte importantă în viața acestei comunități s-a încheiat, odată cu finalizarea proiectului cu fonduri europene de renovare a bisericii. Trebuie să mulțumim tuturor celor care au participat la realizarea acestui proiect. Un cuvânt de mulțumire trebuie adresat Primăriei din Codlea care ne-a sprijinit anul trecut cu o sumă foarte mare, un ajutor venit într-un moment dificil”.

Suma primită de la Primăria Codlea a fost de 75.000 de euro.

„Înseamnă destul de puțin pentru o primărie de municipiu sau un consiliu județean, dar înseamnă enorm de mult pentru o parohie care are 100, 200 de enoriași. Pentru un astfel de beneficiar, 75.000 de euro poate să însemne intrarea în incapacitate de plată. A fost un sprijin extraordinar din partea primăriei, venit la timp. Chiar dacă nu a fost o sumă foarte mare, s-a putut merge astfel înainte și finaliza acest proiect”, a spus Vali Păun, din echipa de implementare a proiectului.

Urmează planul de marketing

Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Codlea și introducerea acestuia în circuitul real și virtual. Mai exact, prin acest proiect a fost realizată o scanare 3D a ansamblului, iar imaginile au fost încărcate pe site-ul Bisericii Evanghelice din România (evang.ro).

Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică.  

„De acum începe munca celor de la parohie, acela de a implementa planul de marketing. Practic, de acum depinde de ei cum vor realiza legătura cu comunitatea și cu agențiile de turism în așa fel încât monumentul să poată fi inclus în circuitele pe care le organizează acestea“, a adăugat Elena Curcean.

Rezultatele vizate ale proiectului, respectiv reabilitarea obiectivului de patrimoniu și creșterea numărului de vizitatori cu circa 35,5% anual va conduce la un impact net pozitiv asupra comunității, datorită încasărilor generate de turiști, atât în sectorul de alimentație publică, cât și în cel al industriei de ospitalitate.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce a monitorizat implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Exit mobile version