Trei femei, pasagere în trenul IR 1742, au fost rănite şi au ajuns la Spitalul Orăşenesc Sinaia, după ce pantograful locomotivei care tracta vagonul în care se aflau s-a rupt şi a lovit un geam. Cele trei pasagere au „zgârieturi şi obiect străin” în ochi de la spargerea geamului, conform reprezentanţilor unităţii medicale.
Cele trei persoane rănite în urma incidentului în care a fost implicat trenul IR 1742 sunt două tinere de 18 ani şi una în vârstă de 20 de ani, două din Buftea şi una din Capitală.
Femeile se aflau într-un vagon al cărui geam a fost spart după ce pantograful s-a rupt. Toate trei au fost duse cu ambulanţele la Spitalul Orăşenesc Sinaia.
Conform reprezentanţilor unităţii sanitare, cele trei au „zgârieturi si cu disconfort ocular provocat de obiect străin, de la spargerea geamurilor vagonului”; sunt conştiente şi stabile din punct de vedere medical şi se află în secţia oftalmologie a spitalului.
CFR Infrastructură a transmis că trenul IR 1742, a cărui locomotivă s-a defectat după ce pantograful s-a rupt, a fost reînscris în circulaţie la ora 10.19, acesta urmând să ajungă în staţia de destinaţie, Bucureşti Nord, cu o întârziere de 180 de minute.