Site icon

Fermierii români continuă protestele. Negocierile de la Ministerul Finanțelor au eșuat

Sursă foto: impactreal.ro

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua după ce discuţiile purtate duminică, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat, relatează Agerpres.

„Nu s-a ajuns la niciun acord, nu s-au găsit soluţii. Protestul va continua până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală. Totul se motivează pe Comisia Europeană, PNRR”, a declarat reprezentantul fermierilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la discuţii.

Negocieri între fermieri și reprezentanții Guvernului au avut loc și zilele trecute. De exemplu, sâmbătă, ei au prezentat o listă de revendicări Ministerului Agriculturii, relatează Hot News.

În cadrul negocierilor purtate sâmbătă după-amiază la Ministerul Agriculturii, fermierii au cerut, să nu mai intre în ţară cereale din Ucraina, iar controalele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) să nu mai fie drastice, au informat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

În legătură cu soluţii de creditare, ministrul agriculturii, Florin Barbu, le-a explicat că există în vigoare programul de 5 ori subvenția prin care pot lua credite avantajoase de la CEC cu o simplă adeverință eliberată de APIA. „De asemenea, ministrul le-a transmis că există deja în transparență decizională un act normativ care le suspendă obligațiile de plată dacă au dificultăți”, au precizat sursele citate.

Fermierii au cerut de asemenea „să nu mai fie controalele APIA atât de drastice”. Ministrul le-a explicat că acele controale sunt „absolut obligatorii, pentru a ne asigura că banii europeni și cei de la buget sunt cheltuiți corect”, au relatat sursele.

Fermierii au mai cerut să nu mai intre în țară grâu din Ucraina, în condițiile în care de când a fost instituită măsură licențierii la import nicio firmă din România nu a cerut licențiere pentru a importa cereale din Ucraina.

Protestul fermierilor a început săptămâna trecută, iar de atunci, în fiecare zi, agriculturii au încercat să intre cu utilajele în centrul Bucureștiului, fiind, însă, opriți de Poliție. Ulterior, acțiuni de protest au fost organizate și în alte zone din România.

Exit mobile version