Site icon

FOTO. Lucrările la Baza Sportivă Carpați din Brașov au intrat în linie dreaptă. Constructorul mai are la dispoziție aproximativ două luni să finalizeze proiectul

Începute în anul 2022, lucrările la Baza Sportivă din Brașov, de pe strada Zizinului, au în linie dreaptă, iar în 30 aprilie ar trebui să fie gata. Conform informațiilor Primăriei Brașov, până acum au fost terminate lucrările de construcție a sălii de sport, la stadion au fost montate structurile metalice pentru tribune, a fost amenajat sistemul de drenaj fost pregătită suprafața pentru montarea gazonului artificial (pentru terenul de fotbal) și cea pentru pista de atletism (pe care se va așterne suprafața de tartan). De asemenea, tot pentru stadion, au fost realizate fundațiile pentru instalația de nocturnă.

Ce mai trebuie făcut

Până în 30 aprilie, la sala de sport mai trebuie realizate finisajele la spațiile interioare și mai montat parchetul. La stadion, de săptămâna viitoare este programată și ridicarea stâlpilor pentru nocturna stadionului. De asemenea, în perioada următoare se va monta gazonul artificial (care a fost adus), va fi așternut stratul de tartan, iar la tribune vor fi montate cele 500 de scaune.

După finalizarea lucrărilor sala de sport, terenul de fotbal și pista de atletism vor fi omologate pentru competiții sportive.

Lucrările la Baza Sportivă Carpați sunt realizate de firma Romconstruct (care restaurat clădirea în care funcționează acum Centrul Cultural Apollonia). Investiția se ridică la 34.398.168 lei, cu tot cu TVA, iar finanțarea este asigurată integral de la bugetul local.

Descrierea Bazei Sportive Carpați

Stadion

Sală de sport

Exit mobile version