Site icon

FOTO. Voluntarii au făcut curat după urșii gunoieri, la baza Muntelui Tâmpa

10 saci de gunoi au fost strânși miercuri din pădurea din zona străzii Molidului din cartierul Valea Cetății. Voluntarii care au făcut curat la baza Tâmpei spun că cele mai multe dintre gunoaiele strânse, în principal ambalaje, au fost cărate de urși de la containerele din zonă.

Animalele coboară frecvent în oraș pentru a căuta mâncare la platformele de deșeuri menajere, iar când găsesc ceva ce „le miroase bine” preferă să își ducă „prada” într-un loc ferit, în pădure, pentru a o consuma în tihnă. De multe ori, urșii găsesc plastic cu miros de carne, pe care nu în pot mânca, așa că îl lasă acolo.

Exit mobile version