Salvamontiștii din Săcele au avut parte, sâmbătă, de o intervenție mai puțin obișnuită: un parapantist nu a reușit să găsească ajungă pe un teren plat pentru aterizare și a ajuns într-un arbore, în zona superioară a a muntelui Bunloc.
„Din fericire, persoana nu a avut probleme medicale, iar turistul a fost coborât în siguranță de echipa noastră”, au precizat reprezentanții Salvamont Săcele.
Bunlocul este una dintre cele mai căutate de parapantiști, iar de-a lungul anilor, salvatorii montani din Săcele au mai avut astfel de intervenții.