Președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, a anunțat azi că partidul pe care îl conduce va avea propriii candidați la primăria municipiului Brașov și la președinția Consiliului Județean, și, mai mult decât atât, organizația va fi reprezentată și în alegerile pentru Parlamentul European de un membru, care se va regăsi pe un loc eligibil.
„Este prima dată după 1990 când brașovenii au cu cine vota. PSD scoate în față cei mai buni oameni.
Din acest moment punem punct speculațiilor: am intrat în campania electorală. Avem candidați pentru primăria Brașov, pentru Consiliul Județean Brașov. În acest moment sunt închise toate discuțiile privind alte variante”, a declarat președintele PSD Brașov, Marius Dunca.
Lucian Pătrașcu candidează cu “Cei patru P: Parcări, Pasaje, Parcuri… Pătrașcu”
PSD va merge pe cont propriu la alegerile locale din luna iunie, atât la Primăria municipiului Brașov, cât și la Consiliul Județean. Potrivit președintelui Marius Dunca, decizia a fost luată la nivel central în partid și nu există posibilitatea de a fi modificată ulterior,
Astfel, pentru Primăria municipiului Brașov, PSD îl propune pe actualul subprefect Lucian Pătrașcu, cel care spune că vine să candideze cu un plan bazat pe “Cei patru P: Parcări, Pasaje, Parcuri… Pătrașcu”.
„Le mulțumesc colegilor pentru încredere. Decizia lor mă onorează și mă obligă să câștig Brașovul. Obiectivul nostru este ca după 34 de ani să câștigăm Primăria Brașov. Vreau să le arăt brașovenilor că la Brașov se poate mult mai mult. Brașovul stagnează și a rămas în urma multor orașe din România. Nu se poate ca după patru ani să constatăm ca administrația USR a fost una eșuată. Nu avem proiecte de infrastructură rutieră, nu avem parcări, nu avem parcuri. Actuala administrație a lăsat în urmă prejudicii de zeci de milioane de lei, constatate de Curtea de Conturi, ce trebuie plătite de la bugetul de local. Am prezentat în ultimii ani 35 de proiecte fezabile ce pot fi implementate în perioada 2024 – 2028. Vă rog să rețineți patru cuvinte: parcări, pasaje, parcuri și Pătrașcu, care le va face în mandatul 2024 – 2028”, a declarat Lucian Pătrașcu, după ce a fost anunțat drept candidat PSD pentru funcția de primar al municipiului Brașov.
Marian Rasaliu, la Consiliul Județean
Pentru Consiliul Județean, PSD vine tot cu un candidat propriu care să îl concureze pe Adrian Veștea, recent anunțat de PNL ca propunere oficială pentru șefia administrației județene. Este vorba despre Marian Rasaliu, fostul prefect și actual deputat.
Din acest moment am intrat în competiția pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. PSD are cea mai frumoasă echipă pe care o poate avea o echipă extinsă, așa cum nu a avut în ultimii 30 de ani. Avem colegi profesioniști, implicați și sunt convins că vom câștiga Brașovul.
Vreau să coordonez activitatea Consiliului Brașov cu un singur scop: să aduc investițiile în fiecare sat. Nu putem împărți județul în două, o zonă bogată și una săracă. Nivelul de trai trebuie să fie același, atât în sate, cât și în orașe. Eu promit un spital nou, modern, ce va fi susținut de întreaga clasă politică. PSD a dat prima semnătură pentru transferul terenului necesar implementării proiectului lui. PSD va deschide și șantierul”, a declarat Marian Rasaliu.