Aflată în proprietatea Aro Palace SA și revendicată de Primăria Brașov în primă instanță, clădirea în care a funcționat mulți ani Restaurantul Cerbul Carpatin din Piața Sfatului nr. 14 va intra în reabilitare. O parte din banii necesari ar urma să fie alocați de la bugetul local al municipiului Brașov, prin programul Fundației Monumentelor Istorice, o decizie în acest sens urmând să fie luată în ședința de plen de astăzi a Consiliului Local Brașov.
Potrivit proiectului de hotărâre, de la bugetul local al municipiului va fi asigurată 80% din suma necesară reabilitării fațadei, respectiv 2.877.587 lei, diferența urmând a fi suportată de proprietar, respectiv Aro Palace SA.
Conform programului de finanțare al Fundației Monumentelor Istorice Brașov, banii vor fi folosiți pentru repararea fațadelor.
Clădirea fostului Restaurant Cerbul Carpatin este inclus pe lista monumentelor istorice de importanță națională, acesta fiind și motivul pentru care a fost a fost propusă alocarea de la bugetul local a 80% din valoarea lucrărilor, nu a 50%, cum a fost cazul în alte clădiri din zona istorică a orașului.
Reamintim că Primăria Brașov a deschis un proces în anul 2019 prin care a revendicat clădirea, iar în 15 noiembrie 2023 Tribunalul Brașov a emis o sentință favorabilă municipalității. Decizia a fost contestată, de Aro Palace, astfel că situația juridică a imobilului se va clarifica după epuizarea tuturor căilor de atac.