Consumul de droguri riscă să scape de sub control în România, cei mai vulnerabili în fața acestui fenomen sunt tinerii. Substanțele interzise ajung cu mare ușurință, chiar și în mediul rural, au avertizat reprezentanții AUR Brașov, vineri, într-o conferință de presă.
Drogurile au ajuns și în satul Bunești din județul Brașov, unde „se agață harta județului în cui”, a spus deputatul AUR Ana Loredana Predescu, care a spus că în perioada următoare va merge în mai multe localități din județul Brașov, pentru a documenta problema traficului și consumului de droguri.
„Voi merge în localități din mediul rural, în nordul județului Brașov, unde nu m-aș fi gândit că s-ar putea ajunge la traficul și consumul de droguri, mi-au fost semnalate aspecte extraordinar de îngrijorătoare despre numărul copiilor care consumă droguri (…) Autoritățile se fac că nu văd, au ascuns gunoiul sub preș (…) ”, a declarat Ana Loredana Predescu.
La rândul său, deputatul AUR Brașov, Dumitru Flucuș, a declarat că „am rămas surprins să văd cât de ușor pot avea tinerii din mediul rural la drogurile de sinteză, care le prăjesc creierul de la primele utilizări”.
El susține că România nu are un sistem eficient de control a transporturilor care intră în țara noastră și a acuzat că „la un asemenea nivel de consum nu se poate ajunge fără implicarea unor persoane influente din instituțiile statului român”.
„Amendamentul Ana” pentru ANA
Din punctul ei de vedere, una dintre instituțiile vinovate pentru situația actuală este Agenția Națională Antidrog (ANA), care ar trebui să ia măsuri pentru limitarea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor.
„În noile legi ale educației, eu, deputatul Ana Loredana Predescu, am introdus un amendament, prin care ANA, să fie obligată ca, începând de anul trecut (anul școlar 2023 – 2024, n.r.) să fie obligată să deruleze campanii de prevenire a consumului de droguri în școli. Am transmis o interpelare către Ministerul Afacerilor Interne, prin care am solicitat informații privind proiectele începute în școli”, a declarat reprezentanta AUR Brașov.
Ea a motivat depunerea acestui amendament prin faptul că reprezentanții agenției au reclamat că nu au cadru legal pentru a derula astfel de acțiuni în școli.