O delegaţie din metropola germană Nurnberg, condusă de primarul Marcus Koenig va ajunge azi, la ora 17.00, pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Delegaţia va fi întâmpinată de un grup de oficiali braşoveni, format din preşedintele Consiliului Judeţean, Tudorică Şerban, primarul oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra, Constantin Albu, directorul general al Aeroportului, primarul municipiului Braşov, Allen Coliban şi Cristian Macedonschi, preşedintele Smart City Brașov.
Braşov şi Nurnberg vor fi legate prin curse aeriene directe
Vizita are loc în contextul în care Nurnberg şi municipiul Braşov au anunţat intenţia de a se înfrăţi şi, mai mult decât atât, începând cu luna iunie 2024, cele două oraşe vor fi conectate direct pe cale aeriană prin intermediul curselor regulate pe care compania Fly Lili le va efectua de trei ori pe săptămână.
De asemenea, în contextul în care Aeroportul Nurnberg este administrat de municipalitatea oraşului şi Aeroportul Braşov este sub tutela autorităţii publice judeţene, este important ca oficialii ambelor administraţii să aibă ocazia de a discuta concret despre punctele comune identificate în activitatea de gestionare a celor două obiective, dar şi despre bunele practici ale municipalităţii din Nurnberg care ar putea fi preluate şi implementate de către autoritatea publică judeţeană în ceea ce priveşte dezvoltarea şi promovarea Aeroportului Braşov.
„Suntem onoraţi şi bucuroşi să fim gazdele acestei vizite pe care o considerăm extrem de necesară pentru consolidarea unei relaţii de colaborare între aeroporturile noastre şi implicit între cele două autorităţi administrative. Putem dezvolta un parteneriat în domeniul transportului aerian benefic atât Consiliului Judeţean Braşov, cât şi oraşului Nurnberg şi suntem pregătiţi să învăţăm din experienţa distinşilor oaspeţi, astfel încât să dezvoltăm Aeroportul Braşov şi să-l facem competitiv nu doar pe plan naţional, ci şi european”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.