După ce echipa de campanie a USR l-a acuzat pe fostul primar George Scripcaru, principal competitor al actualului primar, Allen Coliban, de legături cu clanurile interlope din Braşov, vine şi replica candidatului PNL-PSD: “Nu există niciun PLAN, aşa cum nu există niciun CLAN”. Această replică, postată pe pagina oficială Facebook este un răspuns la mesajul USR: #PlanNuClan:
“Am ales să candidez, deci îmi asum tot ceea ce ține de această campanie, cu bune sau rele. Fac politică de 25 de ani și cred că mulți dintre voi știți deja multe despre mine, dar, celor mai tineri, care nu mă cunosc atât de bine, doresc să le spun câteva lucruri: (…) Îmi plac oamenii, mă bucur de compania lor, iar in această perioadă petrec mult timp între persoane, de toate felurile și de toate vârstele, și ne strângem mâinile, facem poze… Mii de poze! Si nu cer cazierul celor cu care mă întâlnesc. Precizarea este pentru cei care încearcă să arunce în mine cu noroi pentru că am făcut o poză cu vecini din cartier. Da, sunt un tip popular!”
De altfel, şi Dan Ghiţă, unul dintre candidaţii PNL la Consiliul Local Braşov, a venit cu o replică la acuzaţiile USR:
“Echipa de campanie a actualului primar da dovadă de o lipsa serioasă de imaginaţie şi mai crede că suntem în 2020! Atunci pe fondul pandemiei, stresului, statului în casă, puratatului de mască şi restricţiilor, toată lumea era extrem de sensibilă! USR a avut un plan bun lovind exact unde trebuie pentru a câştiga alegerile la Braşov. Au strigat tăvălindu-se pe jos : hoţii, DNA, şantajiștii si altele asemănătoare! (…)
Au creat ceea ce se numește VAL EMOTIONAL!
Asta a fost PLAN-ul in 2020 şi le-a mers! Tot ce au avut pregătit in 2020 la capitolul “infrastructura” de on-line si mesagerie a rămas în așteptare! CLAN-ul de conturi false, ferme de troll, postaci plătiţi, baze de date cu adrese de mail, s-a activat în 2024! Din păcate, pentru ei, emoțiile lui 2020 sunt departe! (…)”.