Din această dimineață a devenit operațional cel mai nou terminal de transport public din Brașov, cel de lângă Gara Brașov, astfel că fostele stații situate chiar în fața stației CFR nu mai sunt deservite. De asemenea, stația de pe Bulevardul Gării a fost mutată pe vechiul amplasament, imediat după trecerea de pietoni (după ce a funcționat, pentru o perioadă, în dreptul Centrului Comercial Unirea).
Terminalul este construit în zona parcării publice din stânga gării și este cel mai mare din Brașov, dispunând de 12 peroane, dintre care 4 vor fi dotate cu stații electrice cu încărcare rapidă. Platforma carosabilă asigură locul pentru oprirea a 12 autobuze, respectiv 9 locuri pentru autobuze cu lungime maximă de 13 m și 3 locuri pentru autobuze articulate cu lungime de 18 m. Dintre acestea, 4 locuri sunt destinate încărcării autobuzelor electrice și sunt echipate cu stații de încărcare. În plus, amplasamentul a fost prevăzut și cu 7 locuri de parcare pentru autoturismele persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, au fost amenajat și un spațiu verde cu gazon, prevăzut cu 70 de arbori și 20 de arbuști decorativi.
Patru luni de întârziere
Lucrările la terminal au fost realizate de către asocierea SC Romfit Grup SRL – lider – cu SC Har&H SRL. Valoarea investiției a fost de 16,4 milioane de lei, fără TVA, majoritatea fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, contractul de finanţare fiind semnat în luna mai a anului 2020. Conform contractului de finanțare, proiectul trebuia să fie încheiat până la data de 31 decembrie 2023. Acest termen nu a fost respectat, astfel că municipalitatea nu a putut deconta întreaga sumă nerambursabilă.
14 linii RATBV, deservite de noul terminal
Primăria Brașov a anunțat că noul terminal va asigura legătura dintre gară și 14 zone din oraș sau din aria metropolitană.
Astfel, la terminal vor opri autobuzele de pe liniile: 4, 17B, 29, 32, 35, 37, 40, 54, legătura cu aeroportul pe linia A1 și cu zona metropolitană pentru liniile: 310, 320, 511, 520, 540.
Pe de altă parte, la stația de pe Bulevardul Gării (pe sensul spre Făget), vor opri autobuzele de pe liniile 8, 23, 23B, 25, 32, 53.