Consilierii locali brașoveni vor dezbate mâine un proiect de hotărâre privind aprobarea organizării „Referendumului local în vederea consultării cetățenilor din Municipiul Brașov privind o problemă de interes deosebit pentru municipiu”. Detalii privind acest proiect nu există pe site-ul Primăriei Brașov, la secțiunea „Proiecte de hotărâre”, astfel că niciun brașovean nu poate consulta documentația aferentă proiectului de hotărâre.
Singurele informații referitoare la acest referendum au fost prezentate de primarul Brașovului în 9 mai și, ulterior, pe Facebook. Astfel, în 14 mai, primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că este vorba despre un referendum pentru un parc la Lubrifin – Lemexim – IUS, dar nu a menționat care va fi întrebarea și nici data desfășurării.
Pe de altă parte, în 9 mai, în ședința de plen în care nu s-au putut lua decizii, din cauza lipsei de cvorum, primarul a spus că va propune Consiliului Local Brașov să aprobe organizarea referendumului în 9 iunie, odată cu alegerile locale.
Intenția primarului de a organiza acest referendum a fost anunțată în contextul în care Consiliul Local Brașov nu a aprobat indicatorii tehnico – economici aferenți realizării obiectivului de investiții
„Amenajare parc zona Strada Hărmanului – Strada Brândușelor” – faza Studiu de Fezabilitate. În acest document se menționează că, pentru amenajarea parcului, urmează a fi expropriat un teren de 91.987 de mp, valoarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite proprietarului fiind estimată la 110.559.175 lei (aproximativ 22,2 milioane de euro).