Site icon

Consiliul Județean Brașov vrea să preia terenul Clubului Școlar Brașovia din Bartolomeu. CJ susține că vrea să sprijine activitatea clubului, dar pentru teren sunt și alte planuri

Consiliul Judeţean Braşov vrea să preia construcţiile şi terenul de la Clubul Sportiv Şcolar Braşovia din Bartolomeu şi susţine că ar vrea să sprijine activitatea clubului. Un proiect de hotărâre privind trecerea din domeniului public al statului român în domeniul public al Județului Brașov a construcțiilor și a terenului cu o suprafață de aproximativ 38.000 de metri pătrați aparținând Clubului Școlar Brașovia (care funcționează în subordinea Ministerului Educației) a apărut în discuţia plenului joi.

Proiectul a apărut în ultimul moment pe ordinea de zi dar a fost retras la fel de rapid

Proiectul de hotărâre a fost introdus în ultimul moment pe ordinea de zi, dar a fost retras la solicitarea consilierilor județeni PSD și USR, urmând a fi dezbătut într-o ședință viitoare.

Printre altele, aleșii locali care au solicitat amânarea deciziei au spus că administrația județeană nu a prezentat o strategie de administrare a CȘ Brașovia. De asemenea, Adrian Iatan (PSD) a menționat că George Scripcaru (primarul ales al Brașovului) a anunțat că are în plan să preia baza sportivă Brașovia și pe terenul ocupat de aceasta să construiască un nou stadion. Acesta este un proiect despre care Scripcaru a vorbit și înainte de a pierde alegerile din anul 2020.

Terenul ar putea fi contribuția Consiliului Județean Brașov în proiectul noului stadion

De cealaltă parte, în timpul ședinței de plen, conducerea Consiliului Județean (CJ) Brașov au explicat faptul că autoritățile centrale vor să descentralizeze activitățile sportive școlare, iar administrația județeană trebuie să profite de oportunitatea de a prelua respectiva bază. De asemenea, președintele interimar al Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a dat de înțeles că administrația județeană are în plan să fie partenerul Primăriei Brașov în proiectul noului stadion, iar acest teren ar reprezenta „contribuția” CJ în acest parteneriat. În ceea ce privește finanțarea activității Clubului Școlar Brașovia, conducerea Consiliului Județean Brașov a spus că, deocamdată, nu se poate stabili o schemă, având în vedere că autoritățile centrale nu au reglementat acest aspect.

Stadion nou, cu 18.000 de locuri, promis de Scripcaru și Veștea în campania electorală

Intenția de a construi un nou stadion printr-un parteneriat între Consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov a fost anunțată de Adrian Veștea și George Scripcaru în campania electorală. Ei au precizat că noul stadion ar urma să aibă o capacitate de aproximativ 18.000 de locuri și va respecta standardele UEFA. Cei doi au precizat că noul stadion ar urma să se construiască pe terenul ocupat în prezent de Clubul Școlar Brașovia. În ceea ce privește sportivii acestui club, Scripcaru a spus că aceștia ar urma să se pregătească pe terenurile municipalității brașovene.

Exit mobile version