Deși suntem în plină caniculă, fântâna arteziană din Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov, care mai reușea cât de cât să mai răcorească atmosfera este tot “pe uscat” .
În urmă cu mai bine de o lună, fântâna a fost înconjurată cu un gard de șantier, iar de atunci așa a rămas. Lucrurile nu se vor schimba prea curând pentru că Primăria Brașov și firma care ar trebui să o repare, RIAL SRL (aflată în subordinea Consiliului Local Brașov) s-au împotmolit în proceduri.
Mai exact, la această fântâna au fost prevăzute lucrări mai ample, inclusiv la sistemul de pompare a apei, cât și la hidroizolație. RIAL a stabilit necesarul de piese și de lucrări, a făcut calculele, numai că nu a putut avansa din cauza lipsei unor clauze în contractul încheiat cu Primăria Brașov, în baza căruia se fac reparațiile la fântânile arteziene și la cișmelele din oraș.
“Deoarece o parte din piesele necesare nu erau prevăzute în acordul cadru, a trebuit să modificăm acest acord. Acum suntem în procedură”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Reamintim că în urmă cu o lună, Primăria Brașov anunța că lucrările la arteziana din Parcul Central Nicolae Titulescu vor fi gata la jumătatea lunii iunie.