Site icon

Sens unic pe un sector din strada Lungă din Brașov. Dinspre centru, autobuzele vor circula pe strada De Mijloc

De luni, 15 iulie, traseul liniilor A1, 5, 14, 20B, 24, 28, operatorul local de transport RATBV, se va modifica semnificativ. Astfel, Primăria Brașov a anunțat că de la data amintită, pe tronsonul din strada Lungă, cuprins între Biserica Bartolomeu și intersecția cu str. De Mijloc, se va circula în sens unic, spre centrul orașului, banda de coborâre pentru transportul în comun și autocare fiind desființată.  

În aceste condiții, traseul liniilor A1, 5, 14, 20B, 24, 28 dinspre centrul istoric spre Bartolomeu se va desfășura pe str. De Mijloc, iar autobuzele vor opri în patru noi stații înființate:

Odată cu modificarea traseului pe aceste linii vor apărea și schimbări în programul autobuzelor, motiv pentru care îi rugăm pe călători să consulte programul afișat pe site-ul RATBV și cel din stații.

Instituirea sensului unic pe strada Lungă face parte din proiectul de amenajare a benzilor dedicate transportului în comun de pe tronsonul Terminal Poienelor – Stadionul Municipal și pe Bulevardul Victoriei.  

Amenajarea acestor benzi este realizată de către asocierea dintre RS Activ și Comprest, valoarea lucrărilor fiind de 11,6 milioane de lei. Termenul de execuție este de 4 luni.

Exit mobile version