După mai multe zile în care a ocolit cușca, ursoaica cu un pui care și-a făcut un obicei din a coborî în cartierul Noua, pentru a căuta hrană, a intrat în capcană. Anunțul capturării animalului a fost făcut marți seara de Primăria Brașov.
„În această seară membrii echipei de intervenție, constituită conform OUG 81/2021 (reprezentanți ai Primăriei – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, medic veterinar, jandarmi și reprezentanți ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt) au capturat, în vederea relocării, exemplarele de urs femelă cu un pui, care au generat multiple alerte în zona Noua -Dârste în ultimele 2-3 săptămâni. La acțiunea de capturare au participat și reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea. În baza protocolului de colaborare încheiat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și cu Primăria Brașov, reprezentanții institutului au pus la dispoziție și au montat femelei un colar GPS pentru monitorizare”, a anunțat Primăria Brașov.
Ursoaica va fi eliberată într-o zonă cât mai îndepărtată de zonele locuite, iar traseul ei va fi urmărit cu ajutorul dispozitivului de monitorizare.