Site icon

Un candidat eliminat la prima probă a Bacalaureatului de toamnă din județul Brașov. Astăzi este a doua probă

717 de absolvenți de liceu din județul Brașov s-au înscris la Bacalaureatul de toamnă, ce se desfășoară în perioada 19-22 august. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, la prima probă, cea de Limba și literatura română, desfășurată în 19 august, s-au înscris 337 de candidați din județul nostru, dintre care 43 au absentat.

„Un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Candidatul eliminat, care ar fi trebuit să susțină proba la centrul de examinare din municipiul Făgăraș, a fost depistat cu un dispozitiv audio de ultimă generație, cu ajutorul căruia ar fi urmat să comunice cu exteriorul. Candidatul nu va mai avea dreptul să participe la celelalte două probe, dar nici la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.

Calendarul probelor:

Afișarea primelor rezultate va avea loc luni, 26 augustpână la ora 12.00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip prin intermediul căreia își exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială (prin creștere sau descreștere).

Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august.

Exit mobile version