Site icon

Digitalizarea atribuirii parcărilor din Brașov avansează cu… viteza melcului

Digitalizarea licitațiilor pentru atribuirea locurilor din parcările rezidențiale, procedură pe care anul trecut Primăria Brașov avea în plan să implementeze rapid avansează cu… viteza melcului. Încă de la început, reprezentanții municipalității brașovene aveau de rezolvat două probleme: una de natură juridică (inclusiv o eventuală modificare a Regulamentului parcărilor) și una de natură tehnică (realizarea platformei online).

Aceste probleme sunt și acum tot în etapa rezolvării, iar o dată la care vor fi organizate primele licitații online nu poate fi estimată Primăria Brașov.

Astfel, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, în această perioadă se lucrează la aspectele juridice, astfel încât procedura de atribuire să respecte prevederile legale. De asemenea, specialiștii municipalității brașovene lucrează acum la optimizarea platformei informatice, astfel încă să permită participarea la aceeași sesiune de atribuire a mai multor categorii de proprietari (cei care au domiciliul în Brașov și mașina încrisă la adresa de domiciliu; cei care au domiciliul în Brașov și mașină de serviciu; cei care nu au domiciliul în Brașov, persoanele juridice și alte categorii de proprietari). Totuși, Primăria Brașov a dat asigurări că la aceste licitații, prioritari vor fi proprietarii cu domiciliul în județul Brașov și mașinile înregistrate la adresa de domiciliu.

Amintim că în 28 septembrie 2023, Primăria Brașov a suspendat licitațiile în format fizic (ce se organizau în curtea interioară a instituției) și a anunțat că va implementa o procedură de atribuire în format online.

Exit mobile version