PSD Brașov și-a stabilit prima poziție pe lista de candidați pentru Senatul României, aceasta urmând a fi ocupată senatorul Marius Dunca (președinte al Organizației Județene Brașov a PSD). Cum, cel mai sigur, PSD va obține cel puțin un parlamentar în Senatul României la alegerile din 1 decembrie, Marius Dunca va fi la al treilea mandat consecutiv.
Dunca este senator din anul 2016, iar în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018 a fost ministrul Tineretului și Sportului. Din anul 2019 Marius Dunca este președinte al PSD Brașov.
În ceea ce privește ceilalți social-democrați ce se vor regăsi pe listele de candidați, președintele PSD Brașov a spus că aceștia vor fi anunțați ulterior.
În acest moment, PSD Brașov are doi senatori (Marius Dunca și Marius Toanchină) și un deputat (Marian Rasaliu). Tot pe lista PSD Brașov a fost aleasă în anul 2020 și Ana Loredana Predescu, însă aceasta s-a mutat la AUR în noiembrie 2023, iar luna septembrie a acestui an a părăsit și acest grup parlamentar.