Actorii și angajații Teatrului Sică Alexandrescu (TSA) din Brașov au aflat zilele trecute că programul programul stabilit inițial pentru data de 15 septembrie a fost modificat.
Astfel, dacă inițial, pentru data amintită, în sala mare, de la ora 19.00, era programată piesa „Omul Zilei”, lucrurile s-au schimbat.
Mai exact, potrivit unor surse din cadrul TSA, fără niciun anunț prealabil, la avizier a fost publicata un nou tabel de activități, în care se menționează că duminică, sala urmează a fi închiriată de UDMR.
Unii salariați ai teatrului reclamă acum faptul că directorul TSA, Dan Cogălniceanu, a „politizat” activitatea instituției prin această decizie.Mai exact, duminică, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Sică Alexandrescu, la ora 18.00, va avea loc deschiderea oficială Festivalului Zilelor Culturale Maghiare din Brașov ”Țara Bârsei” ediția a XIV-a, când vor urca pe scenă mai multe ansambluri folclorice maghiare.