Trei autoturisme au fost distruse într-un incendiu pornit de la unul dintre acestea, marţi spre miercuri noaptea, în municipiul Codlea, flăcările extinzându-se şi provocând daune inclusiv faţadei unui bloc aflat în apropiere.
Conform ISU Braşov, incendiul a pornit de la unul dintre autoturisme, însă cauza acestuia nu se cunoaşte deocamdată. Proprietarul unuia dintre autoturisme ia în calcul inclusiv un incendiu provocat intenţionat, având în vedere că maşina saera folosită pentru taximetrie.
“Azi noapte (marţi spre miercuri – n.r.), în jurul orei 01.00, am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu la un autoturism în localitatea Codlea. La faţa locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere din cadrul ISU Braşov şi două autospeciale aparţinând SVSU Codlea. Incendiul s-a extins cu repeziciune la un alt autoturism şi la faţada blocului din apropiere”, a precizat ISU Braşov, citat de Agerpres.ro.
La sosirea echipajelor de salvatori la faţa locului, ardeau două autoturisme şi faţada blocului din apropiere.
S-a intervenit rapid, reuşindu-se localizarea şi lichidarea incendiului, fără a fi înregistrate victime, două persoane autoevacuându-se, între timp, în siguranţă.
În urma izbucnirii incendiului au fost afectate de flăcări trei autoturisme, iar ferestrele imobilelor situate la parter şi primele două etaje au fost distruse, a mai precizat ISU Braşov.