Site icon

Brașovenii afectați de incendiul de pe strada Carierei ar mai putea avea de așteptat ajutorul pentru repararea locuințelor. Încă se lucrează la documente

Cele 12 familii afectate de incendiul de pe strada Carierei din Brașov ar urma să primească un ajutor financiar pentru repararea locuințelor. Acordarea acestor ajutoare a fost aprobată în urmă cu o săptămână de Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Brașov, la propunerea primarului Brașovului, Allen Coliban, care este și președinte al CLSU. În aceeași zi, Primăria Brașov a anunțat că în prima ședință a Consiliului Local Brașov va fi supus aprobării un proiect de hotărâre în acest sens. Lucru care nu s-a întâmplat…

Proiectul nu se regăsește nici pe ordinea de zi a ședinței de azi

Prima ședință a fost cea de îndată din 16 octombrie, iar proiectul nu a fost supus aprobării. El nu se regăsește nici pe ordinea de zi a ședinței din 18 octombrie și nici nu s-a discutat despre un astfel de proiect în ședința Comisiei juridice de miercuri, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, nu se va regăsi la secțiunea „suplimentare”.

De altfel, zilele trecute, reprezentanții Primăriei Brașov au precizat că încă se lucrează pregătirea documentelor pentru hotărârea de Consiliu Local Brașov, fiind nevoie de clarificarea mai multor aspecte de ordin juridic.

Amintim că în 11 octombrie, Primăria Brașov anunța că „în prima ședință de Consiliu Local, se va prezenta un proiect de acordare a unui sprijin financiar în valoare de 60.000 de lei (5.000 de lei/familie) pentru decontarea cheltuielilor de reparații”. Acest anunț a generat așteptări, fiind, practic, asimilat unei promisiuni.

Exit mobile version