Site icon

Ludovic Orban a abandonat. El îi „cedează” voturile la prezidențiale Elenei Lasconi

Candidatul Forței Dreptei și al PMP la alegerile prezidențiale, Ludovic Orban, a anunțat luni seară, în debutul unei dezbateri la Digi24, că se retrage din cursă, relatează publicația online Știri pe surse. El este primul competitor care renunță la competiția pentru Cotroceni.

„Astăzi, împreună cu colegii mei am luat o decizie pe care o consider necesară şi indispensabilă pentru sănătatea democraţiei din România. Astăzi, împreună cu colegii mei, am luat decizia să continuăm campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, dar această campanie să fie pentru susţinerea candidatului Elena Lasconi. Mă retrag”, a spus Ludovic Orban, în debutul dezbaterii.

„Vreau să vă mulţumesc, domnule Orban. Eu vă respect foarte mult şi cred că sunt puţini politicieni cu experienţa dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru încredere. Domnului Tomac, de asemenea, vreau să îi mulţumesc pentru încredere. Aş vrea să fac un apel la celelalte forţe de centru dreapta să facă acest pas, pentru că într-adevăr putem să avem un nou început, unul în care bunul simţ şi buna credinţă să fie cea care tronează şi nu ceea ce vedem acum”, a spus Lasconi ca reacție la anunțul lui Ludovic Orban.

Retragerea lui Orban nu are efecte pe buletinul de vot. În continuare numele acestuia va figura pe buletinele tipărite și care vor fi acordate cetățenilor în secțiile de vot, astfel că acesta va putea în continuare să fie votat. Orban figurează pe poziția 10 pe buletinul de vot.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, pe 24 noiembrie, iar finala prezidențială se va desfășura pe 8 decembrie.

Exit mobile version