Patru salvatori montani din cadrul formațiilor Salvamont Râșnov, Salvamont Victoria și Salvamont Brașov, parte a Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, au finalizat cu succes „Cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare”.
Printre ei se află și colegul nostru, jurnalistul Claudiu Loghin, corespondent Antena 1.
Stagiul de pregătire a fost organizat în Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul ISU Sibiu și le-a oferit salvatorilor montani competența profesională de paramedic.
Timp de patru săptămâni, cursanții au participat la un program intens de instruire, pregătindu-se pentru a face față situațiilor de urgență complexe din mediul montan. La finalul perioadei de formare, aceștia au susținut un examen riguros, atât teoretic, cât și practic, demonstrând nivelul de cunoștințe și abilități necesare în intervențiile critice de salvare.
Conducerea Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a precizat că pentru echipele Salvamont, pregătirea continuă este esențială în asigurarea unor servicii de salvare montană la cele mai înalte standarde de siguranță și asistență medicală, sporind astfel capacitatea de răspuns în fața oricărei situații de urgență din mediul montan.