Site icon

Seniorii din Brașov își pot ridica de luni tichetele acordate prin programul „Dar din suflet pentru seniori“. Ce categorii de persoane au dreptul la acest sprijin financiar

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, în perioada 25 noiembrie – 24 decembrie, Direcția de Asistență Socială derulează Campania „Dar din suflet pentru seniori“, în cadrul căreia municipalitatea oferă vârstnicilor brașoveni tichete sociale în valoare de 200 de lei.
De acest sprijin financiar beneficiază persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

Sprijinul financiar din cadrul programului „Dar din suflet pentru seniori” se acordă sub formă de tichete sociale în valoare de 200 lei (10 bonuri x 20 lei bucata), care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.
Conform precizărilor reprezentanților Direcției de Asistență Socială, în campania de Paști din acest an 7.400 de brașoveni au beneficiat de aceste tichete.

Beneficiarii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate trebuie să se prezinte la sediul DAS cu următoarele documente:

Depunerea cererii, însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor, de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită), cu actele în original.
Persoanele care au mai beneficiat de astfel de tichete în campaniile anterioare nu trebuie să mai completeze o nouă cerere, ci doar se prezintă la DAS Brașov cu actul de identitate în original și cuponul de pensie din luna solicitării sau din luna anterioară, pentru ridicarea tichetelor.
Pentru eficientizarea timpului de așteptare, DASBV recomandă programarea online, pe link-ul : dasbrasov.programero.ro (activ din 25.11.2024).
Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-15:00 și joi între orele 8.30-17.00.

Exit mobile version