Site icon

VIDEO. Consiliul Local Brașov este complet. Au fost aleși viceprimarii, iar un consilier local a fost „extras” din Alianța Uniți pentru Brașov, pentru a determina majoritatea

Din 31 octombrie, Consiliul Local Brașov este pe deplin funcțional. Au depus jurământul ultimii doi consilieri locali (Vasile Mezdrea -PNL și Gheorghe Cojocaru – AUR), au fost aleși viceprimarii, s-au format comisiile de specialitate și a fost constituită majoritatea.

Astfel, legislatura 2024 – 2028 începe în Consiliul Local Brașov cu o majoritate a Alianței PSD – PNL, care a reușit să își asigure 15 din 27 de voturi (pentru majoritate simplă este nevoie de 14 voturi) și are ambii viceprimari ai municipiului: Lucian Patrașcu de la PSD și Dan Ghiță de la PNL.

În urma alegerilor locale din 9 iunie, alianța a reușit să obțină numai 13 mandate în Consiliul Local Brașov, însă a reușit să-l „extragă” din Alianța Uniți pentru Brașov (USR – FDGR – PMP) pe consilierul PMP, Neculăescu Marius Tibi.

Cel de-al 15-lea vot ar urma să vină din partea consilierului local independent Dan Grigorescu. Cel mai probabil, el va fi desemnat președinte al unei noi comisii de specialitate din Consiliul Local Brașov, cea de „Sănătate, îngrijire medicală, protecție socială, prevenirea consumului de droguri”. Comisia a fost înființată la inițiativa primarului Brașovului, George Scripcaru, care a argumentat că această comisie este necesară, având în vedere că municipalitatea brașoveană urmează să construiască un nou spital.

Care sunt planurile noilor viceprimari

„În calitate de fost consilier local și fost subprefect, am venit în fața brașovenilor cu foarte multe proiecte pe care doresc să le implementez în municipiul Brașov, plecând de la pasaje, parcări, parcuri. Sunt proiecte care, cu siguranță, în următorii patru ani vor lua viață. Partidul Social Democrat acordă toată susținerea domnului primar George Scripcaru și, împreună cu colegii de la PNL, cu domnul doctor Dan Grigorescu și cu consilierul de la Partidul Mișcarea Populară, Marius Neculăescu, vom face proiecte clare, concrete, pentru brașoveni. Este un moment pe care l-am așteptat destul de mult. Mi-am dorit să ajung din nou la masa Consiliului Local, iar astăzi, cu votul consilierilor locali, am și o funcție în executivul Primăriei”, a declarat viceprimarul Lucian Patrașcu.

https://brasovmetropolitan.ro/wp-content/uploads/2024/11/lucian-patrascu.mp4

Viceprimarul Dan Ghiță și-a arătat de asemenea intenția de a se implica cât mai mult în activitatea primăriei, cu întreaga lui experiență, mai ales în domeniile cultură, evenimente și sport.

„Sunt obiective importante pentru mine, pentru că acestea sunt domeniile în care am activat, iar Brașovul are niște perspective interesante la toate aceste capitolele. Și dacă ar fi să mă refer doar la sport, nu trebuie să uităm că în doar trei ani de acum încolo va trebui să organizăm din nou Festivalul Olimpic al Tineretului European și asta este pentru mine o provocare”, a spus viceprimarul Dan Ghiță.

https://brasovmetropolitan.ro/wp-content/uploads/2024/11/dan-ghita-.mp4

Primarul George Scripcaru va decide zilele următoare atribuțiile pe care le va delega celor doi viceprimari, pentru ca aceștia să fie implicați în activitatea primăriei și a serviciilor publice.

„Viceprimarii sunt adjuncții primarului. De multe ori un viceprimar înlocuiește primarul, așa că am așteptări foarte mari și mă bazez foarte mult pe capacitatea lor de muncă și de implicare. Au și responsabilitate politică până la urmă, pentru că unul este într-un partid, PSD, celălalt în alt partid, PNL. Viziunea mea este un pic diferită față de cea a vechii administrații: un viceprimar trebuie să fie respectat în primul rând de către primar, un viceprimar este ales de către mulți oameni, un viceprimar trebuie să aibă și responsabilități. Eu vreau să primească cât mai multe atribuții, fiecare dintre ei să fie responsabil pentru că are această calitate și să mă ajute în ceea ce am de făcut, nu să mă încurce”, a precizat primarul George Scripcaru.

Consiliul Local Brașov ar urma să se întrunească luni, 4 noiembrie, într-o ședință extraordinară.

Exit mobile version