Site icon

Seniorii din Brașov mai au câteva zile pentru a ridica tichetele „Dar din suflet pentru seniori”. Cine beneficiază de această prestație socială

Mai sunt câteva doar 3 zile din Campania „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun 2024. Mai exact, potrivit anunțului Direcției de Asistență Socială Brașov, până cel târziu în data de 24 decembrie 2024 toate persoanele îndreptățite sunt așteptate la sediul instituției, pentru a ridica tichetele valorice.

Beneficiarii sprijinului financiar sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 2000 lei/lună, vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31.12.2024 inclusiv și nu au datorii față de bugetul local. Sprijinul financiar se acordă sub formă de tichete în valoare totală de 200 lei (10 tichete x 20 lei/tichet) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.

Până în data de decembrie, de la Direcția Socială au ridicat tichetele 4.175 beneficiari.

Exit mobile version