O veste tragică lovește sportul din România, luni, 2 decembrie 2024. Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla și omul care a contribuit enorm la câștigarea Cupei Campionilor Europeni din 1996, din postura de portar al Stelei București, a murit la vârsta de 65 de ani, relatează Pro Sport.
Portarul de legendă al Stelei, care a câștigat Cupa Campionilor în anul 1986 a avut mai multe probleme de sănătate, iar în luna septembrie a acestui an a fost supus unei operații pe cord deschis.
Problemele au început pentru Helmut Duckadam în 1986, înaintea finalei Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, câștigată de Steaua la loviturile de deprartajare în fața Barcelonei.
I s-a descoperit un cheag de sânge la mâna dreaptă, iar din acest motiv a fost obligat să-și încheie prematur cariera fotbalistică. La Sevilla, Duckadam a parat toate cele patru șuturi executate la loviturile de departajare de jucătorii Barcelonei.
În perioada de timp scursă de la cea mai mare performanță a unei echipe de club din România în fotbalul european, Helmut Duckadam a fost nevoit să suporte nu mai puțin de nouă intervenții chirurgicale, inclusiv cea de la Spitalul Universitar din București.