La 190 de ani de la nașterea celebrului compozitor francez Camille Saint-Saëns, Filarmonica Brașov organizează un concert aniversar special, pe 24 aprilie, dedicat uneia dintre figurile emblematice ale romantismului muzical. Sub bagheta dirijorului Daniel Manasi, Orchestra Filarmonicii Brașov va aduce în fața publicului trei lucrări reprezentative din creația maestrului francez, alături de pianistul Răzvan Dragnea, invitat special al serii.
Programul începe cu Danse Macabre, lucrare plină de dramatism și imaginație, continuă cu Concertul pentru pian nr. 5 în Fa major – „Egipteanul”, inspirat de peisajele Orientului, și se încheie cu Simfonia nr. 2 în la minor, compusă de Saint-Saëns la doar 24 de ani, o piesă remarcabilă prin energia și modernitatea sa orchestrală.
Solistul serii va fi pianistul Răzvan Dragnea
Solistul serii, Răzvan Dragnea, este un pianist cu o carieră internațională solidă, care a concertat în țări precum Japonia, Germania, Franța sau Africa de Sud. Cariera sa precoce, începută la doar 12 abni, și colaborările cu artiști de renume îl recomandă drept un interpret ideal pentru complexitatea „Egipteanului”.
Dirijorul Daniel Manasi, concertmaestru al Orchestrei de Cameră Radio din București și cu peste două decenii de experiență la pupitru, promite o interpretare nuanțată și echilibrată a acestui program aniversar.
Rock simfonic pe scena Filarmonicii Brașov: Robin and the Backstabbers alături de orchestră
Reamintim că două zile mai târziu, sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Mari are loc un alt eveniment spectaculos, în cadrul seriei Ritualul Primăverii. Trupa Robin and the Backstabbers celebrează 15 ani de existență printr-un concert simfonic alături de Orchestra Filarmonicii Brașov, dirijată de Remus Grama, cunoscut pentru proiectele sale crossover între muzica clasică și rock.
Evenimentul promite reinterpretări orchestrale ale pieselor binecunoscute ale formației, într-o formulă ce aduce împreună lirismul poetic al trupei și forța expresivă a orchestrei.