Timp de mai multe ore, activitatea RATBV a fost afectată din cauza unor percheziții la autobazele societății. Anchetatorii au descins la autobaze în jurul orei 7.30, moment în care purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan a anunțat că din cauza anchetei sunt posibile disfuncționalități în asigurarea transportului public.
Anchetatorii au finalizat verificările la punctele de lucru ale RATBV câteva ore mai târziu, reprezentantul operatorului anunțând că circulația autobuzelor și troleibuzelor a revenit la normal în jurul orei 10.00.
Percheziții au fost și la domiciliile unor angajați, însă anchetatorii nu au oferit prea multe detalii.
Conform reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, suspecții sunt cercetați pentru furt calificat.