Alegerile de duminică, 4 mai 2025, au început cu un interes crescut din partea alegătorilor. Între orele 7:00 și 8:00, peste 312.000 de români au votat, o cifră semnificativ mai mare față de aceeași perioadă din turul 1 al alegerilor din noiembrie 2024, când se înregistrau 230.000 de votanți.
La ora 8:00, prezența la urne era de 1,74%, depășind nivelul din turul 1 de anul trecut (1,28%) și chiar și cel din 2019, când la aceeași oră se înregistra o prezență de 1,42%. Cele mai ridicate procente de participare matinală s-au înregistrat în sudul țării. Județul Ilfov conduce clasamentul cu 2,55%, urmat de Olt cu 2,48%, ambele stabilind un record la nivel național pentru această oră.
După prima oră de vot, județul Brașov se situa sub media națională, cu 1,68% prezență. La ora 9.00, în schimb, procentul crescuse la aproape 3,5%.
În diaspora, participarea a fost și mai mare față de 2024. Până la ora 8:00, aproximativ 404.297 de români și-au exprimat votul în străinătate, aproape dublu față de primul tur din 2024 la aceeași oră. Cele mai multe voturi au fost înregistrate în Italia, Germania, Marea Britanie, Spania și Republica Moldova