Compania turcă Makyol a început miercuri lucrările la Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu Brașov (Mârșa – Arpașu de Jos), cu o lungime de 19,92 km. Valoarea contractului este de 1,54 miliarde lei fără TVA, sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programului Transport 2021-2027, iar termenul de finalizare a obiectivului este de 36 de luni.
Șantierul celor 19,92 de kilometri de autostradă a fost deschis printr-un eveniment la care au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Consiliului Județean Brașov, Consiliului Județean Sibiu, Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, dar și ai antreprenorului.
Până acum, pe acest tronson s-au executat lucrările pregătitoare, respectiv amenajarea drumurilor tehnologice şi de acces, organizarea de șantier, instalarea stațiilor de preparare pentru producerea betonului, pregătirea şi depozitarea agregatelor în șantier în vederea demarării lucrărilor.
Conform Economedia, în acest moment sunt în lucru 38 km (2 loturi) din 68 km lungimea totală a Autostrăzii Sibiu – Făgăraș A13, urmând ca în perioada următoare să înceapă lucrările și pe ultimele 2 loturi (Lotul 1 și Lotul 3), după ce vor fi emise autorizațiile de construire.
Autostrada Sibiu – Făgăraș A13 are o lungime totală de 68 km împărțiti în 4 loturi, toate fiind câștigate de constructorul turc Makyol:
- Lotul 1 Sibiu (Boița) – Avrig – Mârșa, lungime 14,25 km;
- Lotul 2: Avrig – Mârșa (DJ 105G) – Arpașu de Jos (DN 1), în lungime de 19,92 km;
- Lotul 3: Arpașu de Jos (DN 1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km;
- Lotul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km).