Având în vedere starea de degradare a podului de pe Drumul CET-ului, care în acest moment nu mai îndeplinește condițiile minime de siguranță a circulației, de miercuri, 21 mai, vor începe, în regim de urgență, lucrările de demolare ale acestui pod, conform deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență din luna martie. Primăria Brașov a anunțat că pe perioada executării lucrărilor de demolare și reconstruire a acestui pod, traficul va fi deviat pe str. Timiș Triaj.
Lucrările de demolare vor fi realizate de către S.C. Zohir 84 Cons Construct S.R.L, având ca termen de execuție 3 luni, perioadă în care trebuie să pregătească și documentațiile tehnice necesare. Pentru demararea lucrărilor a fost eliberată autorizație de construire în regim de urgență. Valoarea contractului este de 4.880.000 lei fără TVA.
Urmează licitația pentru construirea noului pod
Administratorul public al Brașovovului, Barabas Laszlo, a anuțat că în paralel cu lucrările de demolare, municipalitatea brașoveană va lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul pod.
„Am ales această soluție pentru a câștiga timp, având în vedere că este o zonă accesată de mulți brașoveni, ca soluție de legătură între cartierele dintre estul și sudul orașului”, a precizat administratorul public municipiului.
Amintim că anul acesta municipalitatea a preluat de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere acest pod. Având în vedere că, în conformitate cu expertiza tehnică, podul se încadrează în CLASA V – stare critică, în luna martie, CLSU a aprobat alocarea de urgență a fondurilor necesare pentru repunerea în circulație a Podului rutier situat la Km 6 + 300 (fosta Vamă Brașov), ținând cont de importanța lui și impactul major avut asupra populației.