Șoferii care circulă pe drumurile naționale din județul Brașov trebuie să ia în calcul că pe mai multe șosele se realizează reparații sau lucrări de întreținere, astfel că sunt instituite restricții de circulație.
Astfel, potrivit anunțului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, pe varianta Brașov, se lucrează la așternerea unor covoare asfaltice, traficul fiind închis pe o bandă din două. Porțiunea afectată este între DN11 (ieșirea spre Hărman) și DN13 (ieșirea spre Feldioara). Se lucrează atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.
Pe DN1, între Predeal și Timișul de Sus, se lucrează la refacerea rigolelor și șanțurilor, traficul fiind închis pe o bandă din două.
„Pe DN1E, între Râșnov și Poiana Brașov, vom lucra în următoarea perioadă la înlocuirea/repararea parapetelor de siguranță, traficul fiind dirijat de semafoare”, a anunțat Direcția.