O tânără de 19 ani din județul Brașov a murit luni, 4 august, la Spitalul Clinic Județean, la doar o săptămână după ce a adus pe lume, în condiții aparent normale, un copil perfect sănătos la Maternitatea Brașov. Femeia devenise mamă pentru a doua oară în decurs de un an.
Potrivit Radio România Brașov FM, starea pacientei s-a deteriorat brusc chiar în ziua externării, după o naștere naturală fără complicații. Ea se pregătea să plece acasă cu bebelușul, când a acuzat că nu mai poate merge.
Suspiciune de necroză uterină
Primele informații neoficiale indică drept posibilă cauză a decesului „necroză uterină”, însă rezultatele necropsiei nu au fost încă făcute publice.
„Este un caz rar întânit în cariera mea de specialist în obstetrică-ginecologie, cel puţin după informaţiile pe care le-am aflat din foaia de observaţie a pacientei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Maternităţii Braşov, dr. Tudor Andrei Iacovache, citată de Radio România Brașov FM.
Medicul a mai explicat, pentru aceeași sursă, că pacienta nu prezentase semne de alarmă în cele trei zile de spitalizare:
„Marţi era propusă pentru externare, era în curte, fără niciun semn de alarmă în cele trei zile cât a fost internată, cu parametrii biologici buni. I s-a făcut rău şi a spus că nu mai poate merge, după cum este menţionat în foaia de observaţie. (…) Arăta ca şi cum sângele nu mai ajunge la mâini şi la picioare. (…) S-a suspectat un eveniment de coagulare, o tromboză severă. (…) Analizele au arătat modificări grave ale sistemului de coagulare, cu o saturaţie scăzută a oxigenului, (…) şi s-a decis (…) transferul la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii suplimentare şi pentru tratament. A fost prezent acolo şi medic ginecolog, şeful secţiei de Lăuzie.”
Operată de urgență, dar fără șanse
La Spitalul Județean Brașov, investigațiile au indicat necesitatea unei intervenții chirurgicale de urgență, din cauza suspiciunii unor probleme uterine grave. Medicii i-au îndepărtat uterul și au explorat cavitatea abdominală, însă tânăra a murit câteva zile mai târziu, pe secția ATI.
Ancheta penală
Poliția a deschis dosar penal pentru „ucidere din culpă”, după o sesizarea depusă de SCJU Brașov.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 1 Poliţie efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz (…) după ce, la data de 04 august a.c., au fost sesizaţi (…) cu privire la faptul că o pacientă (…) a decedat. (…) Corpul acesteia a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală Braşov, în vederea efectuării autopsiei (…) urmând ca la finalizarea tuturor cercetărilor să fie dispuse măsurile legale”, a transmis IPJ Brașov, citat de Radio România Brașov FM.
Informația a fost confirmată și de Parchetul de pe lână Judecătoria Brașov, care a transmis că dosarul a fost deschis la sesizarea personalului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Sprijin de la Maternitate, pentru SCJU
Echipa medicală de la Maternitatea Brașov a rămas alături de pacientă și după transferul la Județean. În contextul crizei de ser fiziologic din spital, unitatea a trimis peste 100 de flacoane pentru tratament.
„Regretăm ce s-a întâmplat şi aşteptăm (…) rezultatele necropsiei. (…) Noi bănuim, totuşi, că a fost vorba despre o predispoziţie a acestei femei pentru o tulburare de coagulare, care s-a declanşat în acea zi. (…) O astfel de evoluţie atât de rapidă (…) nu am mai văzut”, a mai spus dr. Iacovache.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în schimb, nu a oferit mai multe detalii despre acest caz.
„În contextul în care pentru cazul prezentat se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în urma sesizării de către personalul medical al altui spital din municipiul Brașov (totuși, sesizarea a fost făcută de către SCJU, n.r), consideram ca orice afirmații făcute în spațiul public cu privire la acest caz nu este oportună în lipsa unor date certe privind cele întâmplate. În schimb regretând profund cele întâmplate consideram că în această situație ar trebui așteptate și concluziile celorlalte instituții abilitate să analizeze astfel de cazuri”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Marius Leonte.
Bebelușul, sănătos, rămâne internat la Maternitate la cererea familiei, care se pregătește de înmormântare. Femeia mai avea acasă un copil de un an.