Un accident tragic s-a produs în Masivul Iezer-Păpușa, după un autoturism de teren s-a prăbușit într-o râpă. În accident și-au pierdut viața patru tineri, iar o a cincea victimă, cu politraumatisme, inclusiv o sudpiciune de fractură de coloană vertebrală, fost transportată în stare gravă la spital, cu ajutorul elicopterului SMURD.
Salvamont Argeș a anunțat că accidentul s-a produs în zona Vârfului Capra și a fost sesizat prin numărul unic de urgență, în jurul prânzului. Persoanele care au anunțat accidentul au spus, inițial, ca ar fi vorba de trei persoane, dintre care două decedate. La fața locului s-au deplasat cinci salvatori montani, care au constat că este vorba de cinci victime, dintre care patru erau decedate.
Din declarațiile salvatorilor montani, tinerii au căzut cu un autoturism de teren aproximativ 250 de metri, într-o prăpastie. Victimele aveau 20 -24 de ani.
Gest teribilist al șoferului?
Salvatorii montani au spus ca au tânărul care a supraviețuit le-a povestit că șoferul a încercat să testeze puterea mașinii și a pierdut controlul volanului.
Pentru recuperarea celor patru trupuri neînsuflețite, au fost mobilizați, în total, 20 salvatori montani. De asemenea, în teren au fost deplasate cinci autospeciale.