Fondul de burse pentru studenți a fost subfinanțat constant în ultimul deceniu, iar ultimele măsuri de austeritate vor priva peste 44.000 de tineri de acest sprijin, arată o analiză a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Potrivit documentului, economiile la buget sunt infime – doar 0,2% din deficit – în timp ce impactul asupra studenților este major.
Organizația subliniază că alocările bugetare au fost mereu insuficiente pentru a acoperi cheltuielile minime de trai ale unui student – mâncare, cazare și transport. În 2024, fondurile au fost cu aproape 50% sub necesar. Situația a fost agravată și de schimbarea modului de calcul: în loc de 10% din salariul minim brut anual, bursele se raportează acum la 10% din salariul minim net și doar pentru lunile de cursuri. Această formulă reduce cu peste 52% bugetul destinat burselor, comparativ cu vechiul sistem.
Deși prețurile și salariile au crescut, procentul din PIB și din bugetul de stat alocat burselor a rămas neschimbat în ultimii trei ani. „Pierderile pentru studenți sunt masive, dar economia pentru stat este aproape irelevantă”, avertizează ANOSR.
Ce solicită ANOSR pe tema burselor pentru studenți
Pe baza acestor concluzii, organizația studenților solicită Guvernului și Parlamentului:
- Să aloce bani pentru burse pe tot parcursul anului, nu doar în lunile cu activitate universitară.
- Să acorde bursele studenților 12 luni pe an.
- Să crească procentul din salariul minim net folosit pentru calcularea fondului de burse de la 10% la 17,5%, astfel încât suma totală să fie similară cu cea din 2024, înainte de schimbarea formulei.
- Să reintroducă posibilitatea ca și studenții de la taxă să primească burse de la bugetul de stat.
- Să încurajeze universitățile să găsească alte surse de bani pentru a sprijini studenții, inclusiv prin proiecte proprii.
- Să crească contribuția universităților din fondurile proprii la bugetul pentru burse, în special pentru bursele sociale destinate celor care au nevoie urgentă de sprijin.
În plus, analiza include patru scenarii care arată cum ar putea evolua, în viitor, fondul pentru burse și sprijin social, în funcție de modificările aduse formulei de calcul și perioadei de acordare.