Site icon

Amenințări trimise pe e-mail spitalelor și școlilor din Brașov. Autoritățile au intervenit imediat

Mai multe unități medicale din Brașov au primit, pe 22 septembrie, mesaje cu caracter de amenințare pe adresele oficiale de e-mail, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov.

Polițiștii, împreună cu structurile specializate, au verificat rapid situația. Analizele preliminare realizate cu sprijinul Serviciului Român de Informații au arătat că nu există indicii care să confirme realitatea amenințărilor.

„Poliția Brașov și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și a unităților medicale. Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Incidentul de la Brașov se înscrie într-un val mai amplu de alerte false, înregistrate recent și la școli sau spitale din București, Mureș și Prahova. Situații similare au fost raportate în ultimii ani și în Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia, unde autoritățile au investigat posibile ingerințe externe, în special din Rusia.

Ministerul Educației cere școlilor să respecte cu strictețe regulile de acces după amenințările primite pe e-mail

Astfel de amenințări s-au înregistrat și la nivelul unor unități de învățământ din România, ceea ce a făcut Ministerul Educației să ceară o atenție sporită la paza școlilor.

Mai exact, după ce mai multe școli și unități medicale din țară au primit, duminică seară, mesaje cu amenințări violente, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis că siguranța elevilor și a personalului rămâne o prioritate.

Reprezentanții MEC au precizat că monitorizează permanent situația și colaborează cu Ministerul Afacerilor Interne și cu Direcția Siguranță Școlară a Poliției Române.

„Solicităm conducerilor unităților de învățământ să se asigure de respectarea cu strictețe a regulilor de acces, stabilite prin procedurile proprii, și, împreună cu autoritățile locale și poliția, să asigure securitatea perimetrului școlar. De asemenea, facem apel la directori și profesori să comunice, dacă este necesar, cu elevii și părinții, pentru a menține un climat de calm și echilibru”, se arată în mesajul transmis public de minister.

Autoritățile au demarat verificări în mai multe școli și spitale, după ce expeditorul mesajelor susținea că „va intra în școală cu două pistoale Beretta” și că „va provoca un adevărat masacru”. Inspectoratul General al Poliției Române a precizat însă că amenințările „sunt false și nu vor fi puse în aplicare”.

Unități din București și județele Mureș, Prahova, Cluj, Argeș și Brașov, precum și Inspectoratul Școlar al Sectorului 2, au fost vizate de e-mailurile amenințătoare, însă autoritățile insistă că acestea nu reprezintă un pericol real.

Exit mobile version